Atâta-mi mai amintesc: că erau înarmaţi şi trăgeau din primărie. Noi eram ascunşi în bucătărie, în şpais, nu ştiam unde să ne ascundem.

Caransebeș
Intervievat:
Koós Teodor Gheorghe
Data nașterii:
1936
Intervievator:
Adriana Roșioru
2001
,
Lugoj

Mă numesc Koós Teodor, sunt născut în comuna Teregova, judeţul Caraş-Severin, în data de 24 ianuarie 1936. Părinţii locuiau în comuna Teregova într-o casă particulară, unde au fost trimişi de către unchiul tatălui meu pentru a face comerţ. Deci era o sucursală a magazinului din Caransebeş. [...]

Ce fel de magazin?

Cu diferite lucruri de care aveau nevoie în general ţăranii: pluguri, ustensile de lucrat pământul, var, sare şi alte lucruri necesare pentru oamenii din sat. În general, din perioada asta îmi amintesc mai mult din poveştile părinţilor, pentru că eram şi micuţ. Totuşi îmi amintesc unele lucruri interesante, după aprecierea mea: am fost acum, nu de mult, prin Teregova să văd zona aceea şi am reuşit să găsesc unde a fost prăvălia respectivă şi să discut cu nişte oameni care şi-au mai amintit de părinţi. Zonă pitorească, frumoasă, din păcate n-am prea fost demult în acea zonă. Totuşi oamenii au rămas cu o impresie destul de bună despre perioada cât au fost părinţii mei acolo. În perioada asta, ce-mi amintesc din poveştile părinţilor, este anul 1940, anul în care au fost izgoniţi din localitate, apărând în acea perioadă dictatura antonesciană. Şi atunci au fost obligaţi să plece din localitate şi ne-am mutat la Caransebeş.

Toţi evreii au trebuit să plece?

Noi am fost singurii evrei în Teregova şi-am fost nevoiţi să plecăm. Ordinul  a venit cam peste noapte, aşa că de-abia am reuşit să plecăm  şi să strângem ce-am putut strânge, că restul...marfa şi restul au fost luate de către legionari. Deci ne-am oprit la o bunică de-a mea, Weltmann Franciska se numea. Mai trăia şi bunicul meu, Weltmann Iosif. Şi-am stat un timp acolo. Eram mic, dar îmi mai amintesc şi acuma: la prigoana legionară, exact acolo am stat, în faţa primăriei şi acolo au venit legionarii. Atâta-mi mai amintesc: că erau înarmaţi şi trăgeau din primărie. Noi eram ascunşi în bucătărie, în şpais, nu ştiam unde să ne ascundem. Pentru că, în general, au venit şi prin locuinţe şi au căutat diferite obiecte, ziceau să n-avem arme, să n-avem nu ştiu ce... Mă rog, asta-mi  amintesc din poveştile părinţilor. În orice caz, ştiu c-a intervenit armata română şi i-a lichidat pe legionari, i-a dezarmat. S-a soldat cumva cu liniştirea spiritelor. Îmi amintesc că spuneau că-n acea perioadă legionarii aveau planuri să ne ducă şi să ne execute. Cam ăsta a fost planul lor, însă a fost lichidat cuibul legionar.

Sursă:
Memoria salvată: Evreii din Banat, ieri si azi, coordonata de Smaranda Vultur, Editura Polirom, Iași 2002

Poveștile comunității evreiești

Citește poveștile a trei generații de evrei și descoperă destinul schimbător al acestei comunități