Împlinind vârsta de 18 ani, în 1942, am fost mobilizat pe loc, lucrând, până în iunie 1943 la primăria oraşului Lugoj, la muncă obligatorie. Acolo încărcam lemne într-un camion, dar am lucrat şi la repararea drumurilor din Lugoj. Am lucrat apoi şi ca grădinar, la grădina spitalului din Lugoj.
În iunie 1943 am fost trimis la Predeal, la un detaşament de muncă ce făcea drumurile mareşalului Antonescu. Se făcea un drum între Predeal şi Timişul de Sus, iar noi am lucrat acolo. Erau evrei din toate părţile României, din Iaşi, Timişoara şi din multe alte părţi.
În 23 august 1944 am părăsit Predealul şi m-am întors la Lugoj. Din 1945 până în 1948 am lucrat cu socrul meu, care avea o prăvălie şi un atelier de cauciucărie.
În 1948 am fost numit director naţionalizator la tăbăcăria din Lugoj numită Iorgovici. Comuniştii, când au venit la putere, în 1948, la 11 iunie, au naţionalizat o serie de fabrici. Având în vedere că eu am fost tăbăcar şi membru al partidului comunist încă din 1945, m-au numit director. [...]
În 1952 am demisionat însă din această funcţie şi am făcut un curs de antrenori de înot şi polo pe apă, la Bucureşti. Întorcându-mă la Lugoj, am activat apoi, până în 1962, ca antrenor de înot şi polo la Asociaţia Sportivă „Flamura Roşie”. [...] Ca antrenor am avut o înotătoare care a devenit campioană naţională, în 1957 sau 1958, care s-a numit Rocick Heidi.
