Sunt născut la Arad, în 1929, frumosul oraş de pe malurile Mureşului, dar părinţii şi bunicii mei sunt bănăţeni, se trag din Grabaţ. [...] Bunicul meu, care la începutul secolului s-a mutat de la Grabaţ la Timişoara, a fost un antreprenor cunoscut, a înfiinţat fabrica de piele „Schlosser şi Temmerˮ, de pe malurile Begăi ... [...] Şcoala primară am urmat-o la Arad, în vestitul, frumosul Palat Cultural, Liceul „Moise Nicoarăˮ, dar în timpul războiului, începând cu rebeliunea legionară – eram proaspăt intrat după un examen reuşit de admitere la Liceul „Moise Nicoarăˮ – în baza etniei mele, de evreu, am fost exmatriculat.
În ce an se întâmpla?
În ’40. Şi atunci patru ani de zile am urmat cursurile unei şcoli particulare, formată din studenţi şi profesori evrei care nu au putut practica la şcolile de stat şi veneam la Timişoara, la Liceul evreiesc, care avea drept de publicitate. Noi n-am avut şi atunci aici ne-am susţinut examenele.
Ce înseamnă acest drept de publicitate?
Adică şcoala particulară din Arad nu avea dreptul să dea diplome şi certificate, dar spre norocul nostru, perioada asta dificilă pentru noi, şi nu numai pentru noi a trecut relativ repede şi în ’44, după eliberare, am fost cooptaţi în şcolile de stat unde în '48 mi-am terminat bacalaureatul.
Dacă aţi vrea să reveniţi un pic asupra acestei perioade mai grele din viaţa dvs.. Ce a reprezentat pentru dvs. şi pentru familie?
A fost o perioadă dificilă pentru familie. Tata fiind comerciant - a avut un asociat sârb - dar, totuşi, s-a ocupat cu export de pene/ piele mai ales către Germania, era un specialist recunoscut în această materie, dar din cauza etniei sale nu a avut voie să profeseze, şi noi am avut probleme materiale destul de serioase din acest motiv [...]
În ’48, cu reforma învăţământului superior s-a înfiinţat Facultatea de Chimie la Timşoara şi din motive economice, aveam unchi aici care mă ajuta şi fiind nu departe de Arad, m-am înscris la Chimie, fapt pe care nu l-am regretat niciodată.
