Familia mea de la bun început a trăit într-o interferenţă culturală

Lugoj
Intervievat:
Gheorghe Reisz
Data nașterii:
1934
Intervievator:
Adrian Onică
2001
,
Lugoj

Mă numesc Gheorghe Reisz, sunt născut în Lugoj la 23 iulie 1934. Părinţii mei sunt evrei, atât tatăl, cât şi mama şi bunicii mei, la fel. Eu sunt născut în Lugoj, dar părinţii mei nu sunt născuţi toţi în această localitate. Bunăoară, tatăl meu este născut în Ungaria, lângă Csongrad. A fost militar în Primul Război Mondial, şi a participat în cadrul armatei austro-ungare, făcând frontul în Serbia, în Galiţia şi în Italia. După Primul Război Mondial căsătorindu-se, s-a stabilit în Lugoj. O dată cu România Mare, a optat pentru cetăţenia română, restul familiei rămânând în Ungaria.

Un bunic al meu pe nume Pollack Izidor, era din Regat şi era stabilit şi el în Lugoj, aşa încât pot să spun că familia mea de la bun început a trăit într-o interferenţă culturală, dat fiind că bunicul era regăţean, vorbea româneşte şi limba germană, iar tatăl meu vorbea numai ungureşte, foarte puţin limba germană, aşa încât eu, mic copil fiind, am vorbit numai limba maghiară în familie şi foarte puţin germană. În primele clase am avut chiar dificultăţi cu însuşirea limbii române. Primele clase primare le-am făcut la o şcoală evreiască, se numea Şcoala primară izraelită”, pentru că era în timpul războiului când copiii evrei nu erau acceptaţi în şcolile publice româneşti.

Tata era comerciant, avea cea mai frumoasă şi mai elegantă prăvălie de coloniale şi delicatese, era renumit în această privinţă, însă odată cu rebeliunea legionară a fost dată afară din prăvălie, aşa că pot să spun că de azi pe mâine am rămas fără nici un suport material. Aceasta pentru că locuinţa noastră era lipită de prăvălie şi noi nu aveam o cămară de alimente sau de bunuri şi când era necesar, mama venea în prăvălie şi aducea zahăr, făină şi ce era necesar pentru gospodărie. Întâmplându-se acest lucru noi am rămas practic fără nici un bun în casă, încât zile în şir nu mâncam decât mămăligă. Erau nişte zile foarte grele, foarte dificile, cu atât mai mult că regimul Antonescu ne obliga să dăm şi nişte ajutoare armatei române, aceasta însemnând haine, pantofi, şosete, lenjerie, aşternut de pat. Întreaga noastră familie o ducea foarte greu. Sora mea, mai mare decât mine cu 6 ani a fost şi ea dată afară din liceu şi s-a apucat un pic de croitorie la o femeie ca să mai facă câte ceva, să mai aibă un folos în casă.

Sursă:
Memoria salvată: Evreii din Banat, ieri si azi, coordonata de Smaranda Vultur, Editura Polirom, Iași 2002

Poveștile comunității evreiești

Citește poveștile a trei generații de evrei și descoperă destinul schimbător al acestei comunități