Cele zece porunci care constituie comandamentul omenirii, a fost prima constituţie care a alimentat într-un fel viaţa oamenilor din punct de vedere spiritual.

Intervievat:
Iosif Singer
Data nașterii:
1936
Intervievator:
Adrian Onica
2001
,
Lugoj

Mă numesc Singer Iosif, respectiv numele meu evreiesc este Iosif Ben Abraham. Sunt născut în 1936 într-o perioada mai puţin fastă pentru poporul evreu. Mă gândesc la începuturile fascismului în Germania şi la elementele de instaurare a unor cercuri extremiste şi pe cuprinsul ţării noastre. [...]

Eu am avut prilejul să particip la serviciul religios, tatăl meu pregătea sinagoga şi dimineaţa şi seara, zilnic. Învăţasem ritualul şi după zeci de ani am început să-mi reamintesc limba sacră în care e scrisă învăţătura noastră din Vechiul Testament, cartea noastră de căpătâi. Cele zece porunci care constituie comandamentul omenirii, a fost prima constituţie care a alimentat într-un fel viaţa oamenilor din punct de vedere spiritual. Era foarte multă lume la sinagogă, la marile sărbători se suplimentau locuri, se făceau servicii religioase în alte încăperi. Sobrietatea serviciului divin era accentuată şi de ţinuta de sărbătoare a enoriaşilor, de prestanţa fruntaşilor comunităţii, a epitropilor (gabai), care aveau o ţinută specială (frac, joben). Serviciul divin era acompaniat de corulsinagogii, pe nume „Hazamirˮ, cu nişte voci care mi s-au părut extraordinare. Activitatea coriştilor se desfăşura sub îndrumarea prim cantorului Czitrom Geza, care avea o voce de tenor. Ulterior a fost solist la Opera maghiară din Cluj, şi şi-a încheiat viaţa ca deservent de cult, după pensionarea lui la Operă.

Aveam în sinagoga noastră străveche o orgă la care burduful trebuia alimentat cu aer, pedalând cu picioarele pe nişte scări, aşa ca mersul pe bicicletă. De mic copil am fost obişnuit să respect sărbătorile noastre, să prăznuiesc sărbătoarea aşa cum se cuvine, iar atunci când trebuia să facem post, reuşeam încă de la vârsta de 12-13 ani să postesc, lucru pe care l-am făcut şi în timpul exercitării serviciului militar, confesându-mă mie însumi. Sărbătoarea care se cheamă IomKipur este una din cele mai mari sărbători de căinţă, jertfelnicie, ispăşenie. Indiferent de faptul că lucram într-o zonă unde eram împiedicat să pot exercita în mod liber crezul meu, continuam să prăznuiesc, să postesc şi să sărbătoresc acasă. Dumnezeu m-a ajutat să trec peste toate aceste încercări şi să simt la sfârşitul zilei când veneam acasă la cina festivă cu familia mea, o mulţumire sufletească, că dacă n-am participat fizic la serviciul religios uneori, am participat prin săvârşirea acelui precept religios de a nu mânca şi m-am simţit solidar cu milioanele de evrei care în acea perioadă sărbătoreau Iom Kipur. [...]

Sursă:
Memoria salvată: Evreii din Banat, ieri si azi, coordonata de Smaranda Vultur, Editura Polirom, Iași 2002

Poveștile comunității evreiești

Citește poveștile a trei generații de evrei și descoperă destinul schimbător al acestei comunități