Mă numesc Damian David Dionisie Chaim. M-am născut la 1 decembrie 1919 în comuna Tincova, judeţul Caraş-Severin. [...]
Sinagogi câte au fost?
Sinagogi? A fost una. Şi a mai fost o cameră care ţinea loc de sinagogă pentru cei ortodocşi, că la noi s-au refugiat după război evreii din Cernăuţi, din Bucovina de nord. Au fost repartizaţi mai mulţi, cam vreo 30 de familii, dacă nu mai mult. Câtva timp au fost cazaţi la Comunitatea evreiască, într-o şcoală care a fost şcoala evreiască. Pe timpul cât au fost prigoniţi evreii, şcoala evreiască s-a desfiinţat. Şi-atunci, pe parcurs, ei au fost repartizaţi în locuinţe. Ei veneau mai des la sinagogă, ţineau sărbătorile evreieşti, aşa că am avut prieteni şi printre ei. Am primit menora(1) asta [mi-o arată într-un colţ], am primit sfeşnicele alea de la ei când au plecat în Israel.
Dar care era diferenţa?
Cei de aici erau neologi. Aici se mânca şi hazer – carne de porc. Ei, ortodocşii, nu mâncau. Ţineau şabatul mai bine decât lugojenii. Cu ei am început să mă duc la sinagogă, am învăţat obiceiurile. Aici o fost o comunitate renumită în Lugoj. Nu aşa mare ca cea din Timişoara, dar a fost aici un rabin renumit: doctor Hovesy, care a funcţionat ca rabin al Comunităţii evreilor din Lugoj. Iar după primul război mondial, când s-a alipit Ardealul şi Banatul la România, n-o mai fost la Ungaria, el o plecat ca şef-rabin la Budapesta. Aici a fost o şcoală evreiască, au fost rabini de seamă. După el a venit doctor Lenke Emanuel, Lenke Mano, oameni cu pregătire înaltă. A fost o comunitate puternică.
Note:
(1) Menora – sfeşnic cu 7 braţe care a devenit un simbol evreiesc
